Ce e cu sustenabilitatea asta?
Bunicul meu din partea Mamei făcea liste de cumpărături pe spatele cartonului de la cartușele de țigări. Cel din partea Tatălui folosea ingenios o secțiune din piciorul unui scaun de plastic că mâner pentru ușa frigiderului. Tatăl meu avea o obsesie pentru stinsul luminii și ne întreba mereu dacă vrem să încălzim curtea atunci când lăsăm uși sau geamuri deschise. Mama recunoaște majoritatea plantelor și deși actori, autori sau artișți nu poate denumi, atunci când vine vorba de plante situația se schimbă.
Cred că toate astea au creat în mine o întrebare: Nu cumva se pot face lucrurile și altfel? Având mai multă grijă la ceea ce facem și gândindu-ne puțin mai departe decât ne este comod? Dar lucrurile au început să prindă contur, abia atunci când am condus prima oară un Nissan Leaf. Prima mașină electrică produsă în serie și cea mai bine vândută din istorie. Mi-am dat seama că ceva avea să se schimbe, cel puțin în industria auto.
Apăsai butonul de pornire și o melodie polifonică primăvăratecă te anunță că frunză e gata de plecare. Miscai joystick-ul că și când ai eschiva la stânga cu un avion de vânătoare și dădeai drumul frânei (care atunci când era apăsată lasa impresia că nu are final de cursă). Mașina începea să se miște, dându-ți senzația că aveai de-a face cu un roboțel mare și ascultător. În momentul în care am apăsat prima oară pe accelerație am înțeles că nu mai există NICIUN MOTIV ca mașinile cu motoare termice să mai fie produsul dominant pe piața auto.
Au urmat câțiva ani în care m-am bucurat de condusul fără emisii la eșapament (și datorită capacității Renovatio de a alimenta stațiile cu energie regenerabilă, cateoda și complet fără emisii). În paralel am redescoperit bicicleta, cortul, pescuitul, gătitul cu produse sezoniere și o serie de alte îndeletniciri care m-au adus mai aproape de natură, de parcă ar fi complotat să mă facă să înțeleg cât de norocoși suntem pentru ce avem, cât de mult rău ne facem nouă și unii altora indirect prin lipsa de grijă pe care o avem față de natură și cât de ușor ar fi să nu mai fie așa…
Încet, încet am realizat că nu văd altă menire pentru BADSI decât să servească drept exemplu de organizație sustenabilă, oferind valoare justă tuturor părților interesate de BADSI. E mai scurt în engleză 🙂: “To serve as an example of a sustainable organization while offering fair value to all stakeholders.”
Atunci când îți petreci 6 ore legate citind efectele marii accelerații aplicate de Revoluția Industrială unei serii întregi de parametrii biologici și sociali îți rămâne cumva o imagine mai clară a modului în care noi, oamenii, impactăm mediul înconjurător și pe cale de consecință începi să urlii la toți care nu sunt la fel de conștienți de situație.
M-am repliat repede după ce am primit niște plesne, dar am învățat că dacă păstrez un ton informativ și nu critic și mă limitez la subiectele care au legătură cu ceea ce se vorbește în grupul în care sunt, oamenii sunt interesați de subiect și dornici să afle ce pot face că să diminueze impactul negativ pe care îl au asupra mediului înconjurător.
De aici începe informația relevanță:
Acum 250 de ani, zice-se că din Manchester începea prima revoluție industrială, odată cu inventarea motorului cu aburi.
Fiecare din cele care au urmat (producția în masă, electrificarea, motorul cu ardere internă, computerul și internetul) au adăugat ori la scară ori la rapiditatea cu care oamenii consumau resursele pământului pentru a rezolva probleme dintre care, înainte, multe nu erau considerate probleme.
Măsurând îmbunătățirea calității vieții, am putea concluziona că revoluțiile industriale ne-au fost de mare folos, cel puțin la scară globală și la nivel statistic. Dar uitându-ne la cele două tabele de mai jos, nu putem să nu realizăm că lucrurile nu pot continua așa cum au început.
E timpul să trecem de la discuții despre acțiunile climatice la acțiune.
