La BADSI credem că nu putem avea pretenția de la sistemul de învățământ să ne pregătească colegii fără că noi să punem umărul. De aceea Învățământul Dual este pentru noi ocazia de a ne crea oportunități oferind un viitor împlinit unor tineri care nu au avut prea multă șansă.
Indiferent de cât de mult vom automatiza, valoarea adăugată pe care o vom aduce va fi livrată de OAMENI. La BADSI căutăm oameni Excepționali pentru că oamenii excepționali se simt bine atunci când lucrează pentru un scop sustenabil.
Deciza a fost simplă: stăm și așteptăm ca sistemul de învățământ să producă din neant o generație de elită, sau punem umărul în dreptul nostru și ajutăm schimbarea.
Introducerea Sistemului de Învățământ Dual care permite firmelor să se implice activ atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere al curiculumului în educația tinerilor înscriși, a reprezentat pentru noi un cadou neașteptat.
Detaliile abordării le gășiți aici dar esența este următoarea:
Împreună cu partenerul nostru Liceul Tehnologic “Cezar Nicolau” și cu sprjinul Ministerului Învățământului am început la Brănești un proiect pilot de învățare integrată și holistică.
Integrată – materiile vor fi abordate prin filtrul meseriei de mecanic, iar cadrele didactice vor ține ore împreună pentru a aborda din două sau mai multe perspective aceleași fenomene relevante profesiei de mecanic.
Holistică – este luat în considerare în mod sistemic întreg contextul elevului și sunt create soluții de învățare personalizate cu ajutorul unor parteneri că Horse Touch și Edulier.
Primele estimări au fost desființate atunci când în urmă Săptămânii de Imersie am realizat că foarte mulți din cei 28 de copii care făceau parte din proiect, nu înțelegeau ceea ce citesc.
Nu știm exact unde va duce acest proiect, dar în cel mai rău caz cei care vor vrea să ducă viziunea mai departe vor avea o colecție foarte bine documentată a ceea ce a fost deja încercat și nu a funcționat.
Cu toții am beneficiat într-un fel sau altul de găurile din sistemul de învățământ. Putem părea chiar ipocriți când încercăm să schimbăm niște mecanisme care unora dintre noi le-au permis să treacă prin școală. Dar trebuie să realizăm că nu toți am avut ocazia pe care unii dintre noi au avut-o: de a avea exemple de la care să aibă ce învață… Și că aceia care nu au avut și nu au ocazia, au nevoie de ajutor real, de la semenii lor, nu de la conceptul de Stat…
to be continued…