Skip to main content
Știri

Spune-ne remunerația dorită și noi îți facem oferta: politica noastră de angajare

By 13/12/2021No Comments

Acesta nu este un clickbait.

Am învățat de-a lungul anilor că un singur partener, asociat sau coleg de excepție este mai eficient din punct de vedere al salariului decât mai mulți angajați, cu salarii mai mici, dar care fac, împreună, același job. Astfel că, dacă întâlnim acea persoană de excepție, nu negociem salariul.

Desigur că suntem foarte exacți atunci când setăm obiectivele și rezultatele cheie care ne dorim să fie îndeplinite responsabil, oferind, la rândul nostru, spațiu pentru dezvoltarea celei mai autonome culturi de companie din România.* 

Suntem prezenți în piață de peste 30 de ani. Am avut mai multe reușite și eșecuri decât ne-am fi putut vreodată imagina. Am crescut de la un service Oltcit la Importatorul Oficial Nissan în România și Moldova. Am trecut prin insolvență pentru a ne reîntoarce ca cel mai agile și inovator dealer auto românesc. ÎNȚELEGEM ÎN MOD REAL SCHIMBAREA PRIN CARE TRECE SECTORUL AUTO MOTO. 

Este probabil schimbarea cea mai perturbatoare de la apariția Internetului. Reunește concepte și tehnologii ca sustenabilitate, inteligență artificială, shared service sau degrowth ca să menționăm câteva. 

Am fost suficient de norocoși încât să trecem printr-o schimbare organizațională care ne-a oferit statutul de companie agile, datorită căruia avem puține sau chiar nicio legătură cu status quo-ul, dar o idee clară asupra viitoarelor etape din industrie, resurse și capital suficiente pentru a le putea implementa. 

Cu toate acestea, lucrurile nu sunt perfecte. Avem nevoie de oameni talentați. Și încă avem de lucru ca echipă, pentru a ne putea alinia, în totalitate, noii mentalități. Să fii un profesionist desăvârșit nu este un deziderat cu un unic rezultat final, ci un proces continuu, un job în sine. Aceasta este frumusețea jocului. 

Angajăm/promovăm pentru atitudine și oferim traininguri pentru skill-uri. Astfel formăm echipa care este vârful de lance al tranziției noastre. Dar nu este suficient. Avem nevoie de profesioniști cu atitudine ȘI cu skill-uri. Avem nevoie de lideri cu experiență, project manageri, business development entuziaști. Avem nevoie de oameni de excepție. Nu contează care este formarea ta profesională, cât timp ești un profesionist de EXCEPȚIE, te angajăm. 

Suntem dispuși nu doar să oferim salarii de top, dar și un mediu de lucru profesionist, autonomie antreprenorială și o cultură de companie bazată pe motivație, care să permită colegilor și partenerilor impactul dorit.

Proiectele noastre pentru care avem, în momentul de față, poziții libere:

  • Greenlight: e momentul să faci o schimbare, din service spre ecranul digital.
  • Comunitatea Ambasador BADSI: pentru cei care vor să-și transforme pasiunea pentru mașini în afacere.
  • Conversie EV: trecerea de la mașinile cu combustie internă la EV.
  • Gamificare: gamificarea principiilor noastre de OKR.

Căutăm, de asemenea, lideri pasionați de sustenabilitate și evoluție constantă, Kaizen, pentru a ne dezvolta modelul actual de afacere prin acțiuni sistemice și eficiență extremă.

Dacă știi pe cineva al cărui profil se potrivește descrierii, trimite-i, te rog, acest articol sau link-ul spre pagina de Cariere.

Mai mult despre cultura companiei noastre poți afla aici.